Ce se doreste:
Bună tuturor, poate să mă ajute cineva cu câteva sfaturi sau idei în legătură cu promovarea unui curs de referent resurse umane în principal dar vor fi și postări despre legislația muncii, și alte lucruri legate de acest domeniu. Pe langa asta am zis sa
să i creez și un logo mai simplu pentru că nu are prea multe lucruri pe pagina de Facebook a cursului, doar ce a mai postat dânsa așa din când în cand, dar eu m-am gândit să încep cu texte puțin mai simple pentru inceput. Voi cum a-ți proceda?
Mulțumesc!
————————————————–
Ce se recomanda:
Hey!
Super că vrei să o ajuți să promoveze cursul de referent resurse umane, dar adevărul e că promovarea unui curs nu se rezumă la câteva postări și un logo. Indiferent câtă experiență are persoana respectivă, pur și simplu NU este îndeajuns.
Dacă vrea să vândă eficient și REPEDE primul pas esențial e să-și construiască o audiență de oameni interesați în mod real de ceea ce oferă.
Foarte important și la mintea cocoșului (dar tot ne scapă asta din vedere) pentru a putea vinde; trebuie să ai cui să-i vinzi și asta ține de generarea de lead-uri.
Eu aș începe cu un mix între conținut organic ( mostly testimoniale, ai spus ca a vândut deja ) și reclame plătite pentru a crește vizibilitatea rapid:
▶︎ 01. Creează și testează 3 lead magnet-uri (materiale gratuite) pe care să le promoveze prin reclame plătite. De exemplu, un checklist cu legislația muncii actualizată, un mini-ghid despre cum să devii referent HR sau un workshop înregistrat pe tema resurselor umane. Asta îi va permite să strângă rapid o listă de potențiali clienți.
🌟 Reclamele bine făcute folosind lead form nu ar trebui să depășească 5 lei/lead, deci investiția poate fi mică pentru un impact mare.
▶︎ 02. Construirea unui grup de Facebook unde să livreze educație pe subiectul ei, în același timp în care rulează reclame.
Pe parcursul a 30 de zile, să posteze constant informații relevante din HR și legislație, să interacționeze activ și să creeze o comunitate. Asta ajută să construiască încredere și autoritate.
▶︎ 03. După ce are o bază solidă – minim 200-500 oameni în grup și o listă de email cu abonați – poate să organizeze un eveniment de lansare live.
În acest context, are sens să vândă fie direct prin e-mail, fie într-un live direct în grup unde poate răspunde întrebărilor în timp real.
Acum, dacă nu vrea să investească în reclame, singura opțiune rămâne să posteze organic pe social media.
DAR, din experiența mea, procesul e mult mai lent ( vorbim luni de zile ) și cere extrem de multă consistență și timp.
Fără o prezență solidă online, va fi greu să creeze acea încredere necesară pentru vânzare.
Da, evident ca poate sa obțină 2-5 vânzări și dacă asta își dorește, ce scriu mai jos este irelevant. 😅
Noi folosim în membershipul meu o variație la ce urmează să-ți scriu și este potrivit pentru atunci când vrei mai mult de 2-3 vânzări din social media.
Fie tu, fie clientul tău.
Tasks:
✅ Creează & testează 3 materiale gratuite (lead magnets): pot fi făcute rapid în Canva sau Google Docs. (Ex: checklist, ghid PDF, sau un mini-curs video scurt).
✅ Setează 3 campanii de ads cu 3 variații de reclame (text + imagine):
• Imagine clară sau grafică relevantă.
• Text simplu, dar cu un call-to-action clar (Ex: „Descoperă cum să devii referent HR în 5 pași simpli!”)
• Buget recomandat:min25-50 lei/zi pentru fiecare campanie.
✅ Tool de email setat pentru livrarea materialelor gratuite:
• Ex: MailerLite, Mailchimp, sau orice tool ușor de folosit.
• Să se asigure că e setat un autoresponder care trimite automat materialul după ce cineva se înscrie.
✅ Scrie și programează 20 emailuri:
• 5-7 emailuri pentru follow-up imediat după ce primesc materialul gratuit (ex: în primele 10 zile).
• Restul emailurilor vor fi de engagement și educare: tips despre HR, mici studii de caz, ce trebuie să știe în cariera lor, cu un CTA subtil care duce către evenimentul live, conținut de pre-lansare.
✅ Planifică și postează 20-30 postări în grup:
• Postări educative zilnice, Q&A, mini-videouri sau articole pe tema HR.
• Creează și postări interactive: polls, întrebări, testimoniale sau studii de caz.
✅ Setează o dată pentru lansare & alege tematica evenimentului
• Recomand să planifice lansarea cu 7-10 zile înainte de încheierea celor 30 de zile, ca să aibă timp să facă promovarea intensă.
• Invitația să fie făcută din timp – invită lumea în Zoom sau să urmărească live-ul în grup.
• Alege tema evenimentului live + fă slide-urile + practice.
✅ Ține evenimentul live: transformare/ educație + răspunsuri la întrebări + pitch pentru curs la final.
• Opțional – oferă un bonus (ex: discount, acces la un modul extra) pentru cei care se înscriu în primele 24-48h după live.
✅ Success! 🎉
• După eveniment, trimite un email-uri de follow-up cu oferta și linkul de înscriere, plus reminders în următoarele 2-3 zile
It’s a lot of work, nu mulți sunt dispuși să facă asta!
Dar este o variantă să lanseze în 30-40 zile un curs, de la zero, fără audiența.
Sper că te ajută să ti-ai luat câteva idei.